Consultant Telesales – Iași

Locatiile: Iasi
Tipurile: Full Time
Categoriile: Vanzari

Ești în căutarea unei cariere?

 

Când nu ai experiență într-un domeniu e greu să visezi că într-o zi vei ajunge sus. Noi cunoaștem bine acest sentiment, pentru că așa am început și noi: de la Consultant Vânzări. Acum, vrem să dăm înapoi ce am primit la rândul nostru când am avut nevoie de susținere – atunci când de jos de unde eram și până în nori drumul părea aproape imposibil de realizat. 

Acea susținere cu încredere și optimism am primit-o noi, aceeași susținere te așteaptă și pe tine. 

Dacă te caracterizează:

  • Atitudinea pozitivă; 
  • Determinarea; 
  • Bunele abilități de comunicare și convingere; 
  • Orientarea către rezultate și atingerea targetului (avem bonusuri foarte atractive); 
  • Motivația de a lucra alături de colegi, unde spiritul de echipă este foarte apreciat. 

Atunci cu siguranță ești potrivit/ă pentru un post de Consultant Vânzări Call Center la Optima. 

Iată ce vei face ca și Consultant Vânzări:

  • Vei identifica nevoile clienților și vei promova serviciile partenerilor noștri; 
  • Vei propune oferte customizate, în funcție de nevoile clienților, cu scopul de a le oferi acestora exact lucrurile de care au nevoie; 
  • Vei oferi informații corecte referitoare la produsele și serviciile promovate; 
  • Vei vinde prin telefon servicii și produse conform contractelor aflate în derulare. 

La Optima, pregătim colegii care se alătură echipei noastre pentru succesul în vânzări. Fiecare nou coleg are acces la traininguri specializate și susținere din partea noastră și a întregii echipe, astfel încât provocările și obiecțiile venite din partea clienților sunt tratate cu profesionalism și încredere, pentru a garanta succesul pe termen lung.

Pe lângă trainingurile specializate, susținere și o echipă faină,  noi îți oferim:

  • Contract de muncă pe perioadă nedeterminată; 
  • Salariu fix în funcție de experiență 
  • Bonuri de masă; 
  • Posibilitatea de a-ți mări considerabil veniturile prin bonusuri; 
  • Abonament medical la o clinică privată; 
  • 7Card – pentru timpul tău liber; 
  • Evenimente interne; 
  • Concursuri motivaționale; 
  • Activități împreună cu echipa; 

Aplică acum pentru postul de Consultant Vânzări Call Center la Optima!

Aplică pe poziție 😉

Tipul (tipurile): .pdf, .doc, .docx
    wpChatIcon